Roşia Montană, ultimele clipe
După mai bine de 14 ani de la momentul în care o companie canadiană se arăta interesată de investiţia într-un proiect minier la Roşia Montană, localitatea pare să fi pierdut mai mult decât a câştigat. A pierdut locuri de muncă, oameni, şanse. A câştigat doar promisiuni. Cele mai recente au venit din zona politicului: mai întâi din partea lui Adrian Videanu, decis să includă realizarea proiectului propus de Roşia Montană Gold Corporation pe lista de priorităţi a Guvernului, mai apoi din partea Adinei Vălean, purtătoare de cuvânt a RMGC în Parlamentul European. Şi cum implicarea politicului are efect în România atunci când se vrea, e posibil ca proiectul să demareze. Sau nu. Vorbim în continuare de patru munţi măcinaţi, un imens lac de decantare a cianurilor, comunităţi strămutate ori scindate, distrugerea unui patrimoniu cultural imobil impresionant. Şi nu e o crimă să scoţi aurul din pământ. Nu e prima oară când se extrage aur pe această lume, dar am fi primii care n-am face-o. Probabil că oricum suntem primii care am făcut din exploatarea aurului o activitate economică nerentabilă, în forma în care s-a produs aur la Roşia Montană până în 2006. Totodată, probabil că România e una din puţinele ţări din lume în care se înfiinţează ONG-uri pentru susţinerea unei corporaţii. În orice caz, oamenii din Roşia Montană nu mai au răbdare. Nici cei care se opun proiectului, nici cei care îl susţin. Încă departe de politicieni, parte din localnici rezistă proiectului şi o spun răspicat: „Proiectul nu se va face în urma descărcării de sarcină arheologică. Va fi nevoie să se facă şi o descărcare de sarcină umană.”
Cum să fii imparţial la Roşia Montană, încercând să redai cât mai obiectiv toată povestea acestei localităţi? Un pas important este să mergi acolo. Trebuie neapărat să ajungi în Roşia Montană, să stai de vorbă cu oamenii, să vezi cariera în care un munte a fost deja transformat, să cobori în muzeul mineritului.
De cum vei pune piciorul în Roşia, vei fi încercat de un sentiment ciudat, mai ales dacă geanta aparatului de fotografiat îţi trădează motivele prezenţei tale acolo. Localitatea arată de parcă ai fi nimerit în teatrul a două războaie – unul real, de gherilă, materializat prin clădirile părăsite, parţial dărâmate, şi un altul al convingerilor, părerilor şi ideilor care scindează atmosfera şi aşa tensionată.
Cu orice localnic ai sta de vorbă, una din primele întrebări care îţi va fi adresată (de multe ori doar din priviri) va fi „Eşti pro sau contra?”. Îţi vei da seama repede că localitatea este efectiv împărţită între cei care vând sau au vândut şi lucrează deja la RMGC sau speră că vor lucra, şi ceilalţi, puţini, care încă rezistă corporaţiei. Există magazine la care merg numai cei care se opun proiectului şi magazine în care intră doar „goldiştii” (cei care susţin proiectul – nume dat acestora de opozanţi). La fel şi cu crâşmele, iar mai nou – şi cu bisericile, din moment ce preotul ortodox din localitate face propagandă proiectului în cadrul slujbelor. Atât de departe s-a ajuns cu acest conflict pe plan local încât subiectul Roşia Montană a separat chiar în celebra localitate oameni care în trecut alcătuiau familii: mame de fiice şi unchi de nepoţi. Şi e lesne de înţeles cum foşti colegi sau prieteni sunt acum duşmani.
Roşia Montană (Goldbach în germană, Verespatak în maghiară, Alburnus Maior în latină) este înainte de toate una din multele localităţi miniere din Munţii Apuseni. Localitatea e aşezată în Valea Roşiei, fiind străbătută de râul Roşia, de la a cărui culoare istorică îşi trage şi numele. Practic, culoarea roşiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2.000 de ani, fapt care a dus în timp la distrugerea pânzei freatice; conţinutul apei depăşeşte de 110 ori limita legală la zinc, de 64 de ori la fier şi de 4 ori la arsenic, ceea ce o face absolut nepotabilă. Era totuşi imposibil ca două milenii de exploatare minieră să nu lase astfel de urme. Ca în orice altă localitate minieră din România, mediul înconjurător din zona adiacentă exploatărilor miniere este grav afectat. Dar chiar şi aşa, zona păstrează un pitoresc specific localităţilor montane.
Roşia Montană este o localitate răspândită pe versanţii văii Roşia. La 800 de metri altitudine, valea Roşiei se îmbină cu pantele culmilor premontane şi cu masivele muntoase înalte pe care se pot oricând vedea urme ale exploatării miniere ce a durat peste două milenii.îndelungate.
Munţii poartă specificul Apusenilor, dar o caracteristică unică a peisajului de la Roşia este prezenţa a numeroase lacuri artificiale numite tăuri. Aceste lacuri au fost create iniţial pentru a folosi activităţii miniere, dar astăzi folosesc în scopuri de agrement. Există în această localitate peste 105 tăuri, lacuri sau stăvilare (dintre care cele mai mari sunt Ţarina, Tăul cel Mare, Anghel, Brazi şi Corna) – fiecare dintre ele fiind rezultat al activităţii miniere.
În apropierea Roşiei Montane se află două formaţiuni geologice unice declarate monumente ale naturii: Piatra Corbului şi Piatra Despicată. Piatra Corbului este situată pe Dealul Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m, iar Piatra Despicată se află între Dealul Cârnic si Dealul Cetăţii.
Rezervaţia geologică ocupă o suprafaţă de 5 ha, la altitudini cuprinse între 950 și 1100 m şi deţine acest statut din anul 1969.Formaţiunile ocrotite sunt iviri masive de andezite, ce au luat forma unei cetăţi în ruine sau a capului unui corb, de unde şi denumirea. Stâncile sunt supuse unui proces intens de modelare şi dezagregare. Crestele stâncilor sunt presărate cu ace şi turnuri ascuţite şi surplombe imense ce indică locurile de unde pe parcursul timpului s-au desprins blocuri imense de rocă. Numeroasele excavaţii din stâncă indică locurile vechilor galerii romane, astăzi distruse.
Piatra Despicată este formată dintr-o stâncă imensă, separată de sol şi formată dintr-un tip de rocă nemaiîntâlnit prin acele locuri. Provenienţa stâncii este necunoscută, dar o legendă locală spune că ar fi fost scăpată acolo de un uriaş ce o transporta pe braţe peste Munţii Apuseni cu mii de ani în urmă.
Datorită intensei şi îndelungatei locuiri, Roşia Montană este păstrătoarea unui un deosebit patrimoniu cultural. Mai întâi de toate, este vorba de casele vechi din secolele.XVIII-XIX, cu numeroase elemente de arhitectură populară. Unii ar spune că toate casele declarate obiective de patrimoniu nu sunt decât nişte cocioabe, dar elementele arhitecturale încă vizibile sunt adevărate comori pentru etnografi şi istorici.
Pe lângă patrimoniul cultural construit, Roşia deţine şi un frumos patrimoniu spriritual, reprezentat de legendele locului. Roşia Montană este pe drept cuvânt un loc al poveştilor. Printre localnici circulă fel de fel de poveşti despre morojniţe şi vâlve. Morojniţele se cred a fi nişte fiinţe ce după miezul nopţii se dau de trei ori peste cap şi se transformă într-un animal asemănător cu veveriţa şi care fură laptele de la vaci. Vâlvele se cred a fii nişte stafii care pot lua diferite forme şi trăiesc în fostele mine, arătându-se uneori minerilor.
Pe lângă legende care amintesc de astfel de făpturi fantastice, în Roşia se păstrează şi legenda întemeierii localităţii, care spune că aurul a fost descoperit prima dată în zonă de către o femeie pe nume Cotroanţa. Aceasta venea cu caprele pe un deal numit Chernic (probabil de aici se trage şi numele dealului Cârnic). Se spune că aici Cotroanţa ar fi găsit un bulgăre care strălucea la soare şi şi-a dat seama că e de aur. În cinstea acestei legende, dar şi pentru a marca presupusul loc în care s-a găsit pentru prima oară aur la Roşia, una din fostele galerii din apropierea Tăului Mare a primit numele Cotroanţa.
Dealul Cetăţii este probabil cea mai importantă mărturie istorică, aici putând încă fi observate galeriile şi puţurile din fostele mine romane. Aici s-au găsit 25 de table cerate care atestă existenţa milenară a oamenilor în aceste locuri. Cea mai importantă este placa nr. XVIII, singura pe care este trecută data (6 ianuarie 131 e.n.) şi totodată primul document în care s-a specificat acest nume denumirea de Alburnus Maior. Plăcuţa a fost descoperită în anul 1854. Dealul Cetăţii poartă acest nume întrucât este şi locul amplasării cetăţii Alburnus Maior, loc de apărare a localităţi, dar şi de intrare în mine. Aici, arheologii au descoperit locuinţe, morminte, unelte pentru minerit şi numeroase inscripţii în limba greacă şi latină.
Localitatea are o existenţă milenară, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, fiind amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu şi este una din cele mai vechi localităţi cu tradiţie în exploatarea metalelor preţioase din Europa. A fost înfiinţată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraş minier cu colonişti din Iliria. În perioada romană, localitatea a fost cunoscută sub numele de Alburnus Maior.
Pe lângă vestigiile arheologice din Dealul Cetăţii, la Roşia Montană urmele de locuire se întind pe toţi munţii din zonă. Iată de ce a fost nevoie ca proiectul minier să obţină un aviz de descărcare de sarcină arheologică pentru suprafaţa pe care o va afecta industrial. Unul dintre cei care a coordonat activitatea de cercetare pentru obţinerea certificatului de descărcare de sarcină arheologică este Paul Damian, actual director adjunct al MNIR. Arheologul a coordonat un vast program de cercetare la Roşia Montană, realizat sub egida Ministerului Culturii, dar finanţat de RMGC. Dar ca urmare a faptului că din suprafaţa de 1.100 de hectare, în perioada 2001 - 2002 s-au efectuat cercetări arheologice pe o suprafaţă de doar 2,2 hectare (practic s-au efectuat cercetări în doar 2 ‰ din suprafaţa totală), numele arheologului care a condus campania de cercetare apare şi în sentinâa judecătorească prin care este anulat certificatul de descărcare arheologică obţinut de RMGC de la Ministerul Culturii. Iniţial, decsărcarea arheologică trebuia să se bazeze pe un raport de specialitate, întocmit de o echipă multinaţională de arheologi. Dar pentru că raportul întocmit era unul vag, judecătorii au anulat certificatul de descărcare arheologică.
Pentru separarea aurului de restul minereului s-au construit mori de apă numite „şteampuri”. Debitul pâraielor ce treceau pe lângă exploatările miniere era însă prea scăzut, astfel încât, pentru punerea în funcţiune a şteampurilor, s-au construit mai multe lacuri artificiale numite „lacuri pentru şteampuri” sau „tăuri”. Majoritatea lor mai există şi astăzi şi, nemaifiind utile scopului lor iniţial, au fost amenajate pentru piscicultură, agrement şi pescuit sportiv.
Tăul Mare este situat aproape de izvoarele văii Roşia, la o altitudine de 930 m. A fost construit în anul 1908. Tăul Cornei este situat la obârşia văii Corna, afluent direct al râului Abrud, la mică distanţă de satul Corna, la altitudinea de 930 m şi este unul din cele mai frumoase şi mai vizitate tăuri din zonă.
Tăul Brazi este situat pe un afluent al văii Roşia, la mică distanţă de Tăul Cornei la aceeaşi altitudine de 930 m. Se spune că lacul ar fi fost construit din ordinul Mariei Tereza. Lacul este înconjurat de o poiană cu vedere spre dealurile din împrejurimi şi de o pădurice de brazi, de unde şi denumirea.
Tăul Ţarinii este cel mai înalt lac din bazinul Roşiei situat la o altitudine de aproape 1000 m în apropiere de Tăul Mare. Lacul este înconjurat de o ţarini, de unde şi denumirea, şi de câteva case împrăştiate prin apropiere. Datorită poziţiei într-un loc deschis, de pe malurile lacului se deschide o panoramă spre Vârful Vulcan (1263 m) declarat monument al naturii datorită formaţiunilor sale carstice.
Alte lacuri din bazinul Roşiei sunt: Tăul Anghel, situat în imediata apropiere de Tăul Brazi la nici 100 m distanţă; Tăul Muntari, cel mai vechi şi mai mic din zonă; Tăul Gaurari, aflat pe Valea Seliştei un, afluent direct al Abrudului şi Tăul Cartuş aflat puţin mai jos de Tăul Brazi într-o albie îngustă.
Roşia Montană a devenit o localitate celebră după ce firma canadiană Gabriel Resources a dorit să extragă aur din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură, proces ce implică distrugerea a unei suprafeţe totale de 16 km² care include cinci munţi, patru biserici şi cimitire, ruinele cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în comparaţie cu durata maximă de producţie a minei ce se estimează la 15 ani). În total, compania va folosi o suprafaţă de 42,82 km² şi estimează că va extrage 300 de tone de aur şi 1600 de tone de argint. În ciuda tuturor eforturilor companiei de a convinge că proiectul respectă toate standardele internaţionale de mediu, RMGC nu a primit încă autorizaţiile necesare începerii proiectului.
Proiectul constă în construirea celei mai mari mine aurifere deschise din Europa, iar pentru ca proiectul să fie rentabil din punct de vedere economic, Valea Roşia va trebui împărţită în patru mine deschise, în timp ce altă vale, Corna, va trebui să fie transformată într-un iaz de depozitare a cianurii cu o suprafaţă de 6 km², cu un dig înalt de 180 m. În total, se estimează că proiectul va genera 196 de milioane de tone de cianură.
Proiectul a fost din start contestat de societatea civilă, din moment ce există precedentul unui dezastru ecologic creat de o companie minieră ce foloseşte cianură în Baia Mare, unde o scăpare de cianură din anul 2000 a poluat apele râului Tisa şi a Dunării care au dus la moartea a 1.200 tone de peşte şi contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni. Din anul 1990 au existat peste 30 de astfel de incidente în toată lumea, fiecare având urmări grave asupra mediului.
Roşia Montană Gold Corporation a achiziţionat, începînd din 2002, aproape 80% din cele 947 de gospodării aflate în zona de impact a proiectului. Corporaţia deţine cu acte în regulă chiar şi sediul Primăriei Roşia Montană. Mai are însă de depus multă muncă de convingere cu deţinătorii a 51% din terenurile nerezidenţiale necesare dezvoltării proiectului. Deşi sumele acordate în cazul fiecărui contract de vânzare-cumpărare sunt secrete, se vehiculează că valoarea totală a sumelor acordate în vederea achiziţiilor se ridică la peste 41 de milioane de dolari.
Proiectul va avea un personal de aproximativ 250 de oameni (inclusiv personal străin) pe o perioadă de aproximativ 15 ani, după estimările International Finance Corporation. După estimările Gabriel Ressources însă, proiectul va crea peste 1.200 de locuri de muncă pe timpul fazei de construcţie a minei şi 600 de locuri de muncă permanente după ce proiectul va deveni operaţional. Studiul companiei mai estimează că 2 miliarde USD vor intra în trezoreria statului român (55% din beneficiile proiectului vor merge către statul român şi 45% către companie).
Academia Română s-a exprimat împotriva proiectului, întrucât acesta ar distruge zona considerabil, ceea ce va determina alte companii să nu investească în zonă şi va anula valoarea turistică a zonei, mai ales că ruinele cetăţii romane Alburnus Maior vor fi şi distruse pentru completarea proiectului. Ruinele Alburnus Maior sunt ale unui oraş roman minier şi include de la galerii şi unelte miniere la ruine ale unor locuinţe, temple, morminte etc. fiind descris de UNESCO ca „un patrimoniu naţional unic în lume”.
Academia Română, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică şi Biserica Unitară şi-au exprimat opoziţia faţă de proiectul minier. La fel de opun şi multe companii non-guvernamentale din întreaga lume ca Greenpeace şi organizaţii politice ca Federaţia Europeană a Partidelor Verzi.International Finance Corporation, parte a Băncii Mondiale, si-a exprimat rezerva în ceea ce priveşte proiectul.
În anul, 2005 guvernul canadian a anunţat că susţine proiectul Gabriel Resources, în timp ce ministrul mediului din Ungaria, Miklós Persányi, a anunţat că guvernul ungar se opune proiectului (au existat speculaţii că poziţia ministrului este determinată de miliardarul de origine maghiară George Soros, căruia proiectul îi ameninţă poziţia de important deţinător de aur). În Ungaria populaţia se opune proiectului deoarece deversarea de cianură în râul Tisa în timpul accidentului din anul 2000 a creat cele mai mari daune în zonele din apropierea Tisei din Ungaria.
În anul 2005, Gabriel Resources a început o nouă campanie media pentru proiect. Publicaţii ca Academia Caţavencu şi ediţia în limba română a National Geographic au refuzat să mai publice reclame ale Gabriel Resources în urma protestelor organizaţiilor ecologice. În martie 2008 a fost angajată firma Leo Burnett pentru a se ocupa de imaginea proiectului minier. De curând, reclamele proiectului minier au reapărut în revista National Geographic, pe fondul unei noi campanii agresive de promovare a companiei miniere, în încercarea de a sensibiliza populaţia României cu privire la proiect. În timp ce actualul ministru al mediului – Laszlo Borbely – şi-a anunţat vizita la Roşia Montană pentru începutul lunii martie, Academia Română revine pe subiect şi solicită organizarea unui referendum naţional cu privire la demararea proiectului în forma propusă de RMGC.
Incripţii precum „Băse, nu fi trist/ și Crin este cianurist” sau “Euro-Vălean/ sclava unui canadian” au apărut pe 26 ianuarie, pe gardul sediului central al PNL de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureșt la o zi după ce, pe 25 ianuarie, europarlamentarul Adina Vălean a făcut lobby la Bruxelles proiectului de exploatare cu cianuri a aurului de la Roșia Montană.
Înainte să vorbeşti cu cineva, aflându-te în piaţa din centrul satului Roşia Montană, vei observa ceea ce poate părea cel puţin ciudat: sediul RMGC este perete în perete cu sediul filialei Roşia Montană a Fundaţiei Soros. Unde să intri mai întâi ca să nu trezeşti suspiciuni că ai avea deja o părere forată pe subiect? Cel mai bine dai cu banul, apoi dacă vei fi întrebat de ce ai intrat mai întâi „acolo” sau „dincolo”(şi vei fi), ai grijă să faci cunoscut modul în care ai luat decizia de a vizita cele două puncte de informare.
Moneda mi-a arătat banul şi am intrat mai întâi la Soros. Încep un dialog cu Eugen Cornea, topograf pensionar, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Roşia Montană”. De fapt el începe un monolog, iar eu ascult. Spune că „goldiştii” s-au lăudat că vor scoate primul lingou de aur de la Roşia Montană, urmare a proiectului, în 2003, dar nu le-a ieşit. O spune cu satisfacţie. Apoi mă întreabă direct: „Un goldist vine la tine şi îţi spune că la Roşia sunt 300 de tone de aur. Tu îl crezi? Dacă sunt mai multe?”. Întrebarea e justificată. Aurel Sîntimbrean, în cartea sa - “Aurul şi argintul Roşiei Montane”- arată nu numai că la Roşia Montană e posibil să existe mai mult aur decât spun reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation, dar mai mult – la Roşia Montană există şi multe alte minereuri şi elemente valoroase care se pot exploata, precum vanadiu (2.500 g/t), molibden (10 g/t), bismut (20 g/t), nichel (30 g/t), titaniu (1.000 g/t) sau arseniu (nu mai puţin de 5.000 g/t). Asta pe lângă concentraţiile de 1,5 g/t la aur şi 11,70 g/t la argint. Deşi aceste bogăţii încă există la Roşia Montană, aflu că mina e închisă din 2006, chiar la cererea expresă a companiei care acum promite locuri de muncă. Deocamdată, mineritul la Roşia Montană din Roşia nu s-a încheiat din cauza celor care se opun proiectului, ci ca urmare a Roşia Montană Gold Corporation, care pe date de 5 iunie 2006 solicita Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale întreruperea activităţii de exploatare din perimetrul Roşia Montantă aferent licenţei de concesiune pentru exploatare nr. 47/1999 desfăşurată de către CNCAF Minvest SA Deva, filiala Roşiamin.
Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), înfiinţată în 1997, cea care deţine licenţa de exploatare în acest perimetru şi îşi propune un proiect minier menit să scoată aurul de la Roşia Montană, promite să extragă de la Roşia Montană între 250 şi 300 de tone de aur. Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie în care până de curând, acţionari erau statul român, prin compania minieră Minvest Deva – cu 19,3 %, Gabriel Resources – cu 80% şi alţi acţionari minoritari – cu 0,7%. Între timp (acum o lună), acţionarul majoritar al RMGC, a primit o ofertă de preluare a acţiunilor deţinute în companie de către doi acţionari minoritari ai RMGC, Comat Trading şi Cartel Bau, fiecare dintre ei deţinând 23.967 acţiuni, reprezentând 0,23% din capitalul social al companiei. Ca urmare a analizării ofertei respective, cei doi acţionari minoritari au transferat acţiunile către Gabriel Resources. În urma acestui demers, participaţia în RMGC a acţionarului majoritar Gabriel Resources a crescut cu 0,46%, la 80,46%. Minvest Deva îşi menţine participaţia de 19,31%, iar cel de-al treilea acţionar, Foricon, îşi menţine participaţia de 0,23%.
Gabriel Resources este aşadar compania care taie şi spânzură cu privire la acest proiect - este o companie minieră cu sediul în Canada şi listată la bursa din Toronto, iar până în prezent a investit în România 350 de milioane de dolari prin Roşia Montană Gold Corporation pentru dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană. Miza proiectului la momentul actual este foarte mare. Pe piaţa londoneză, cotaţia aurului în data 18 decembrie era de 1.106,50 dolari/uncia, astfel că valoarea rezervelor de aur de la Roşia Montană se ridică la 9,88- 11,85 miliarde de dolari.
În septembrie 2007, ministrul Mediului, Attila Korodi suspendase pe termen nelimitat procedurile de avizare din punctul de vedere al impactului de mediu. În replică, RMGC a dat în judecată atât ministerul, cât şi pe Korodi însuşi. Pe bursa din Toronto, acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit în câteva zile de la 3,5 la 2,5 dolari canadieni şi ajunseseră în ianuarie 2008 la 1,6 dolari. În lunile ce au urmat, Paulson&Co. (fond de investiţii deţinut de John Paulson) şi Newmont Mining (firmă la care este acţionar şi George Soros) au cumparat masiv acţiuni ieftine Gabriel Resources, ajungând să deţină, fiecare din ele, aproape 20 % din capitalul social.
La începutul lunii decembrie 2008, proiectul Roşia Montană a primit o nouă lovitură: Curtea Supremă din România a anulat, definitiv şi irevocabil, descărcările arheologice aprobate de Ministerul Culturii, absolut necesare pentru începerea exploatărilor miniere. Preţul acţiunilor a ajuns la un dolar, moment în care s-a înregistrat o altă masivă cumpărare de acţiuni: 5 milioane de bucăţi, reprezentând in jur de 2% din firmă, procent achiziţionat de Electrum Strategic Holding - firma fondată de Thomas Kaplan, un fost partener de afaceri al familiei Soros şi care, după Paulson&Co. şi Newmont Mining, deţine locul trei ca importanţă în Gabriel Resources, cu 14%. Kaplan şi Soros colaboraseră în firma de minerit Apex Silver, deţinătoarea unor exploatări importante de argint în Bolivia. Fraţii George şi Paul Soros aveau la un moment dat 30% din actiunile Apex, dar, după ce aceştia şi-au redus semnificativ aportul, au rămas în relaţii cordiale cu Kaplan: Paul Soros a fost membru în Consiliul de Administraţtie de la Apex până în ianuarie 2008.
Pe 22 decembrie 2008, acţiunile Gabriel Resources îşi revin miraculos. În acea zi sunt cotate la 1,13 dolari şi de atunci tot cresc. Dar 22 decembrie 2008 a fost ziua în care proaspătul (pe atunci) guvern al României a depus jurământul.
Mulţi spun că la Roşia Montană ar avea un interes omul de afaceri George Soros, dar influentul om de afaceri evreu a dezminţit aceste zvonuri. Cu toate acestea, cea mai mare companie auriferă din lume, grupul american Newmont Mining Corporation(NMC), şi-a mărit de la 10,8% pana la 18,5% participaţia deţinută la firma canadiană Gabriel Resources, în urma unei tranzacţii în valoare de 26 milioane dolari. Newmont Mining Corporation devine, astfel, cel mai mare acţionar la compania canadiană, ceilalţi actionari fiind diferite fonduri mutuale canadiene şi americane.
Unul din cei mai noi acţionari ai companiei Gabriel Resources este acuzat de violențe în masă, soldate cu victime umane şi implicare în războiele civile din Africa. Conform site-ului oficial gabrielresources.com, pe 11 noiembrie 2009, RMGC a ajuns la un acord cu BSG Capital Markets, parte a holdingului Beny Steinmetz Group (“BSG”) pentru vânzarea unui pachet de 30 de milioane de acțiuni, în valoare de 67.5 milioane de dolari. BSG urma să dețină astfel 9% din RMGC.
Tranzacţia a fost perfectată însă doar pe 18 decembrie 2009, la Toronto. În România, la aceeaşi dată, cu doar câteva ore mai devreme, Adriean Videanu, chiar înainte de confirmarea lui în funcţia de ministru al Economiei, făcea un anunţ şocant pentru o mare parte a opiniei publice şi aparent ciudat ţinând cont că negocierile cu UDMR nu se încheiaseră, iar Guvernul nu fusese votat în Parlament: proiectul de la Roşia Montană (un proiect privat de altfel) urma să fie cuprins în programul de guvernare!
De fapt, anunţul fusese făcut nu atât pentru România, cât pentru Toronto, reprezentând practic o undă verde pentru perfectarea tranzacţiei dintre RMGC şi BSG. Semnarea subscripţiei a aşteptat practic anunţul făcut de Videanu, care oferea astfel garanţii guvernamentale de principiu noului investitor.
În 2008, Evenimentul Zilei a publicat materiale ample despre BSG şi afacerile ei din România, la acea dată compania activând la noi în ţară în domeniul imobiliar şi energetic. Astfel, corporaţia se numeşte Beny Steinmetz Group (BSG) şi este patronată de magnatul israelian Beny Steinmetz – deţinătorul a 3,6 miliarde de dolari, potrivit celebrului Top Forbes.
În 2008, BSG a fost implicată într-o serie de incidente sângeroase în Africa. Violenţele s-au soldat cu numeroase victime civile în Republica Sierra Leone, supranumită „patria diamantelor“. Sursa conflictului din Sierra Leone este însă mai veche, ”războiului diamantelor” cauzând moartea a 2,5 milioane de oameni.
Prin Koidu Holdings, miliardarul israelian Beny Steinmetz a concesionat pe 25 de ani, aşa-zisul „Koidu Kimberlite Project“ – adică marile câmpuri diamantifere din aria oraşului Koidu, reşedinţa districtului Kono, renumit pentru minele sale de pietre preţioase. Compania Koidu Holdings a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic în schimb. Aceeaşi corporație BSG este aşadar acuzată şi de înşelarea statului Congo, în cauză fiind tot exploatările miniere.
Totuşi, să lămurim că toate celelalte proiecte miniere din Romania nu respectă decât vag sau deloc normele europene pentru protecţia mediului, ce să mai vorbim de rezolvarea măcar parţială a problemelor sociale din acele zone miniere! De ce nu s-a făcut la fel de multă vâlvă în jurul celorlalte zone miniere din România? Cu atât mai mult cu cât nici exploatarea anterioară, care aparţinea în totalitate statului - momentan închisă, nu a respectat niciodată vreo norma de mediu. Apa rosie care a dat numele localitatii curge aşa de milenii, însă puţini au fost cei care s-au sesizat asupra acestui aspect după 1989.
Cum de a atras acest caz atâta atenţie publică? Dacă cei de la Gabriel Resources nu îşi făceau publice intenţiile nu cumva până acum ar fi obţinut toate avizele necesare? Nu cumva proiectul era déjà în al n-lea an de exploatare? Dar aici Gabriel Resources a fost învinsă de lăcomia caracteristică oricărei companii miniere: au dorit sa le creasca cotaţiile bursiere doar făcând reclamă proiectului, iar când asta nu a funcţionat, cotaţiile le-au crescut ca urmare a deciziilor (uneori doar ca urmare a declaraţiilor) politice de la Bucureşti. Dar să nu uităm că Gabriel Resources e doar o companie de explorare şi nu de exploatare, ceea ce explică vânzarea unui pachet de acţiuni către BGS. Altfel, Frank Timiş nu a extras niciodată un gram de aur de vreundeva pentru simplul motiv să el nu se ocupă cu asta. Gabriel Resources se ocupă exclusive cu explorarea. Însă după ce a izbucnit scandalul, nicio companie miniera mare nu a mai vrut sa cumpere afacerea decat dupa linistirea apelor. Si cum treaba treneaza de vreo zece ani, între timp cei de la Gabriel Resources s-au hotarat sa-l faca singuri. Astfel au intemeiat RMGC, alcatuită din asociaţii cunoscuti, au mai vandut şi actiuni la bursa din Toronto, inclusiv la cativa asociati strategici printre care si cativa prieteni apropiati ai lui George Soros. Dar cum pentru RMGC apele par să se mai fi liniştiti, probabil că tranzacţia din luna decembrie a anului trecut va fi urmată de altele către acelaşi BGS, ceea ce întăreşte ideea că proiectul va demara destul de curând, precum îşi doreşte Videanu. Altfel, de ce BGS s-ar fi arătat interesat de cumpărarea de acţiuni RMGC?
BSG Capital Markets, subsidiară a Beny Steinmetz Group (BSG). BSG deţine în prezent 9% din acţiunile Gabriel Resources, restul de acţiuni fiind deţinute de Electrum Strategic Holdings şi Paulson & Co (care au împreună 18 %) şi Newmont Mining, care e prezentă cu 15 % în acţionariatul Gabriel Resources.
Intrarea în afacere a unui om de „calibrul” şi „reputaţia” lui Beny Steinmetz a fost salutată de preşedintele Gabriel Resources, Michael Parrett: „Suntem încântaţi de această alăturare, mai ales că e vorba de Beny Steinmetz Group, companie care a demonstrat expertiză de înaltă calificare în domeniul mineritului, atât în Balcani, cât şi în toată lumea.BSG poate oferi Gabriel Resources sprijin important pentru atingerea stadiului final al dezvoltării proiectului minier de la Roşia Montană.”.
Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a declarat la câteva zile de la preluarea mandatului că vrea ca Proiectul Roşia Montană să înceapă cât mai curând posibil, cu actualul investitor, Gabriel Resources; “Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montană pentru că piaţa aurului favorizează asemenea proiecte“, a spus atunci Adriean Videanu. Chiar dacă nu a dat detalii, una dintre explicaţiile acestui interes ar putea fi banii pe care statul speră să-i câştige la buget, profitând de cotaţia în creştere a aurului. Şi preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că este „un adept al extragerii acestor resurse”, adăugând că România are nevoie de ele.
În întâmpinarea acestui “salut”, directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, a spus că declaraţia lui Videanu de a include Roşia Montană în viitorul program de guvernare este un semn de normalitate: “Proiectul Roşia Montană promovează interesele economice ale României, respectă foarte strict legislaţia română şi europeană, creează premise solide pentru dezvoltarea durabilă a zonei şi urmează să pună în valoare patrimoniul cultural unic din Roşia Montană. În total, Proiectul Roşia Montană aduce României 4 miliarde de dolari, din care 1,8 miliarde de dolari vor intra la bugetul de stat, sub forma de dividende, taxe, redevenţe miniere şi impozite, iar alte 2,2 miliarde de dolari vor fi direcţionate către furnizori români”.
Dar o altă piedică în derularea proiectului minier de la Roşia Montană este existenţa în Parlament a unui proiect de lege iniţiat în legislatura trecută de senatorii Kovacs Eckstein Peter (UDMR) şi Gheorghe Funar (PRM), care prevedea interzicerea folosirii cianurilor pentru exploatarea zăcămintelor de minerit de aur şi argint, ceea ce ar face practic imposibilă exploatarea zăcământului de aur de la Roşia Montană prin intermediul actualului proiect. Initiaţiva a fost însă respinsa de Senat, Camera urmând să aibă decizia finală. Proiectul s-a blocat atunci la Comisia pentru Industrie a Camerei Deputaţilor prin votul membrilor PSD şi PD-L. În prezent nu se ştie ce şanse mai există ca exploatarea zăcămintelor miniere să demareze folosind cianuri.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), licenţa de exploatare a minereurilor auro-argintifere pentru perimetrul Roşia Montană, considerat a fi cel mai mare din Europa, a fost acordată în 1999, prin negociere directă, Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest SA (fostă Regia Autonomă a Cuprului Deva). În 2000, licenţa este transferată firmei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în care 80% din acţiuni sunt deţinute de compania canadiană Gabriel Resources, înfiinţată în 1995 de controversatul om de afaceri Frank Timiş.
Licenţa a fost acordată pentru 20 de ani, cu dreptul de prelungire pentru perioade succesive de câte cinci ani. Dacă statul controla iniţial afacerea, acum mai are doar 19,3% din proiect, acesta fiind pachetul de acţiuni deţinut de Minvest Deva la RMGC.
Investiţiile efectuate până în prezent se ridică la aproape 400 de milioane de dolari. Pentru demararea proiectului mai sunt necesare aproximativ 900 de milioane de dolari. În aceste condiţii, noul guvern al României pare să confirme aşteptările acţionarilor.Potrivit unuia dintre scenarii, pentru că deja se vehiculează mai multe variante prin care acţionarii Gabriel Resources vor face posibilă demararea proiectului anonim, urmează ca în pozitii-cheie din traseul de avizare a proiectului să fie numite persoane favorabile deschiderii minei.
Dacă statul va lua decizia politică de a da drumul acestui proiect, este de văzut totuşi cât va câştiga din afacere. Preţul aurului a urcat puternic în ultimii ani, ajungând de la circa 280 de dolari pe uncie în 2000 la peste 1.100 de dolari, anul acesta. Calculele arată că zăcământul de la Roşia Montană valorează în prezent circa 9,5 miliarde de dolari. Pe de altă parte, cotaţiile sunt speculative şi nimeni nu poate garanta, de pildă, care va fi valoarea aurului peste 10 ani.
La o cotaţie medie de 900 de dolari pe uncie luată în calcul de Gabriel Resources, statul va câştiga din proiect circa 4 miliarde de dolari, direct sau indirect, potrivit firmei canadiene. Din această sumă, la bugetul de stat ar urma să intre – sub formă de dividende, redevenţe, taxe şi impozite – 1,8 miliarde de dolari. Diferenţa de 2,2 miliarde dolari o reprezintă banii daţi pe salariile muncitorilor, cheltuielile cu furnizorii etc.
Exploatarea se va întinde pe 16 ani, aşadar beneficiile totale se ridică la 250 de milioane de dolari anual. Dacă valoarea dividendelor ce urmează să le încaseze statul este incertă, redevenţele promise pentru cei 16 ani de exploatare ar fi de doar 299 de milioane de dolari.
Despre Roşia Montană s-au scris sute, poate chiar mii de articole în presa din România. Fără a fi un secret, unul dintre aspecte a fost mai puțin menţionat, faptul că în ţara noastră deţin licențe de exploatare a zăcămintelor de aur şi a altor metale preţioase, nu una, ci trei companii canadiene. Proiectul de la Roşia Montană este doar începutul unei exploatări care nu vizează doar această localitate, ci întreg arealul Munților Apuseni, la care se adaugă Oraviţa (în judeţul Caraş-Severin), Lăpuşna (în judeţul Mureș) şi Baia Mare. Mai mult, proiectele de exploatare vizează localităţi din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina şi Slovacia. Demararea proiectului de la Roşia Montană este doar începutul, capătul de pod necesar pentru a demara exploatări similare şi în alte locuri.Situaţia de la Roşia Montană se poate multiplica în mai toate satele din Apuseni. Chiar Gabriel Resources mai are un proiect minier pentru extragerea aurului, chiar la sud-est de Roşia-Montană, pe o suprafaţă mult mai mare. Dacă la Roşia Montană vor fi afectaţi de proiect 23,8 km2, la Bucium va fi vorba de un proiect care va afecta 32,1 km2, chiar dacă pentru rezultate mai modeste: 13 tone de aur si 39 tone argint.
Astfel se face că problema Roşiei Montane nu este deloc una „locală”, căci pe lângă RMGC mai există alte două companii siameze, Carpathian Gold şi European Goldfields, de asemenea canadiene, cam cu aceiaşi acţionari, dar cu cote de participaţii diferite în diverse afaceri prin care au concesionat perimetrul minier al întregilor Munţi Apuseni şi până în Nord, în Maramureş, la Rovina şi Baia Sprie. Prin urmare, alături de Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) mai deţin licențe de exploatare a aurului şi argintului în România alte două firme canadiene, Carpathian Gold şi European Goldfields. Cele trei firme au în comun nu doar ţara de proveniență, ci şi acţionarii principali, aceiaşi, dar cu cote diferite de participaţie. Printre cei care dețin acţiuni (direct sau prin intermediul altor companii) în aceste societăţi se numără aceiaşi miliardari americani John Paulson, Thomas Kaplan şi George Soros.
European Goldfields acţionează, deocamdată, doar la Certej, lângă Deva, având depusă spre avizare o licenţă în acest sens.European Goldfields mai deține o licență de exploatare în Grecia. Conform hărții prezentate pe site-ul propriu, societatea deţine o concesiune pe o suprafaţă de 534 de kilometri pătraţi în Munții Apuseni, în zona denumită Cadrilaterul.
În acest timp, tentaculele Carpathian Gold sunt mult mai impresionante. Doar în România ele se extind din sud-vest, de la Oraviţa, până în nord, la Lăpuşna (judeţul Mureş) şi Baia Mare. Societatea mai deține licenţe de exploatare a aurului şi în Ucraina şi Ungaria.
În întâmpinarea întrebărilor pe care le-am avut pentru reprezentanţii companiei RMGC mi-a ieşit Cătălin Hosu, Regional Communications Manager al RMGC. Fost jurnalist, venit la Roşia Montană din Cluj-Napoca, Cătălin Hosu mi-a explicat cum ştie mai bine să exlice compania: Roşai Montană va fi bine. Dar cianurile? „O să fie bine, ne încadrăm în limite”. Dar patrimoniul? „Patrimoniul e deja bine, urmează să investim în el”. Dar oamenii? „Oamenii sunt deja bine şi ei, trăiesc bine merci din dobânda de la ancă pentru banii primiţi în schimbul caselor.”. Totul, absolut totul e combătut cu situaţii idilice. Iată în continuare câteva din datele cu care compania RMGC se laudă referitor la proiectul minier.
S-a mărit suprafaţa de teren care va fi impădurită de către Roşia Montană Gold Corporation înainte de începerea exploatării, de la 335 de hectare de pădure la 1.000 de hectare de pădure. A crescut substanţial perimetrul de protecţie a zonei istorice a comunei Roşia Montană şi perimetrul zonelor tampon, de la 53 la 135 de hectare. S-a renunţat, astfel, la exploatarea a 20 de tone de aur din planul de dezvoltare iniţial, pentru a creşte gradul de siguranţă şi protecţie a zonei istorice. Proiectul actual prevede o concentraţie maximă de cianură iniazul de decantare de 5-7 mg/l, faţă de proiectul vechi care prevedea 20 mg/l. Această reproiectare vine ca urmare a schimbării standardelor UE privind managementul deşeurilor din industria extractivă, in anul 2006. Atât în proiectul actual, cât şi în vechiul proiect, concentraţia de cianură din iazul de decantare este mult sub limita maximă admisă de UE, care în prezent se situează la 10 mg/l, iar în anul 2002 se situa la 50 mg/l. De asemenea, la performanţele actuale ale proiectului RMGC, concentraţia este de zece ori mai mică decât standardul acceptat în SUA şi alte ţări din afara Uniunii Europene. La nivel mondial, 90% dintre operaţiunile miniere aurifere folosesc cianură, în condiţii de siguranţă.
Iazul de decantare a fost reproiectat pentru a-i creşte gradul de siguranţă şi capacitatea de stocare a precipitaţiilor extreme.
Oriunde în lume iazurile de decantare sunt proiectate să poată înmagazina o singură precipitaţie maximă probabilă (PMP); în cazul proiectului actual, iazul de pe Valea Corna poate stoca două precipitaţii maxim probabile consecutive, iar probabilitatea ca acest eveniment să se producă este de 1 la 100 de milioane de ani. Această capacitate de stocare suplimentară neobişnuit de mare, alături de ceilalţi parametri de proiectare la care a fost gândit şi proiectat iazul de decantare Corna, conferă sistemului iazului de decantare o siguranţă de aproximativ 1000 de ori mai mare decât majoritatea barajelor iazurilor de decantare existente in lume.
S-a proiectat o staţie suplimentară de tratare a apelor uzate, pentru a fi folosită în situaţii de urgenţă sau în faza de închidere, când apa din iaz va fi pompată în cariera Cetate. Această staţie de tratare reduce concentraţia cianurii la 0.1 mg/l conform cerinţelor legislaţiei române pentru descărcarea apelor uzate în ape de suprafaţă.
S-a revizuit planul de management al biodiversităţii în scopul unei protecţii sporite a ecosistemului, proiectându-se o reţea de coridoare ecologice, care au rolul de a grăbi repopularea amplasamentului în etapa de închidere şi reabilitare, urmând ca speciile importante să fie monitorizate în toate etapele de dezvoltare a proiectului. S-a revizuit planul de dezvoltare a minei pentru a permite închiderea progresivă a trei din cele patru cariere. Astfel, trei din cele patru cariere vor fi umplute cu rocă (între anii 9 şi 14) şi revegetate, faţă de proiectul iniţial unde trei din cele patru cariere urmau să fie închise prin inundare parţială.
S-au regândit planurile de închidere şi post-închidere a minei, astfel încât să se asigure o monitorizare permanentă pe parcursul a 50 de ani după încheierea exploatării. În cazul în care se va considera necesar, staţia de tratare a apelor acide va fi menţinută în funcţiune până la 50 de ani după închiderea minei, iar carierele vor fi monitorizate pe termen lung. Eforturile financiare ale companiei în vederea conservării şi a punerii în valoare a patrimoniului cultural şi arhitectonic din Roşia Montană se ridică la 45 milioane USD, fiind probabil cea mai mare investiţie privată in patrimoniu realizată în România.
În anul 2009 s-a actualizat planul de afaceri, beneficiile pentru economia României fiind de 4 miliarde de dolari, astfel: 1,8 miliarde de dolari - beneficii directe ale statului român, în dividende pentru Guvernul României, redevenţe, taxe şi impozite; 2,2 miliarde de dolari - bani cheltuiţi în România pentru: resurse umane, energie electrică, transport, construcţii, reactivi pentru procesare, piese de schimb etc. Deşi are o participaţie de 20%, statul român încasează 50% din beneficiile proiectului.Bun, şi? Poate ar trebui să aibă o participaţie de 70 % şi beneficii la fel.
Totul sună bine. Dar dacă Academia Română nu s-ar opune, dacă atâţia specialişti nu s-ar fi pronunţat deja cu privire la proiect şi dacă atâtea procese nu ar fi fost pierdute în instanţă de către RMGC în faţa ONG-urilor care au contestat proiectul...
În cazul Roşiei Montane există hotărâri ale justiţiei române care le dau dreptate opozanţilor proiectului RMGC. Aceştia au câştigat toate procesele deschise până acum împotriva companiei canadiene. Cu toate acestea, autorităţile române au eliberat cu nonşalanţă alte acte care să le înlocuiască pe cele anulate de instanţele judecătoreşti.
Altfel, unora dintre cei care şi-au vândut proprietăţile companiei le merge bine. Alţii aşteaptă să le meargă bine după ce vor primi locuri de muncă în cadrul proiectului. Alţii, care ar dori să-şi dezvolte propriile afaceri (agricultură, agroturism) sunt împiedecaţi să o facă, în numele unui „bine comun” reprezentat de unica variantă de dezvoltare a comunei în viziunea celor care admit proiectul, şi anume mineritul. Totuşi, o rată a şomajului de 80% nu este un caz particular în Roşia Montană, ci în majoritatea localităţilor rurale din România. Sate şi comune întregi din Maramureş ori Bucovina, care nu au nici pe departe patrimoniul şi publicitatea de care a avut parte Roşia Montană s-au dezvoltat şi se dezvoltă bine-mersi pe baza agroturismului.
Pe de altă parte, deciziile justiţiei (care a dat câştig de cauză în toate cazurile opozanţilor proiectului) şi opiniile Academiei Române şi ale bisericilor sunt ignorate sau considerate a fi neavizate. În privința situaţiei de la Roşia Montană s-au pronunţat arheologi, specialişti în mediu, în economie, în chimie. Preşedintele Academiei Române şi Academia Română în plen s-au pronunțat împotriva proiectului. Dar cu toate acestea Traian Băsescu susţine că va cere opinia specialiștilor în acest caz. Noi nu putem decât să ne întrebăm firesc: a căror alţi specialişti?
De remarcat că într-o primă fază, proiectul RMGC urma să fie finanţat de către Banca Mondială. Înainte de a se implica în proiect, Banca Mondială şi-a trimis în România un expert pentru a realiza un studiu de impact asupra populaţiei. Cum avizul expertului a fost negativ, Banca Mondială s-a retras din proiect. Experimentul Roşia Montană a continuat însă. Pe viu. Pe carnea şi pe oasele oamenilor din Roşia.
Reprezentanţii tuturor confesiunilor din Transilvania s-au pronunțat împotriva acestui proiect. Apelul la spiritualitate a fost, de asemenea, ignorat. Avizarea proiectului RMGC privind exploatarea de la Roşia a fost suspendat de către Ministerul Mediului până în momentul în care reprezentanţii companiei pot face dovada intrării în legalitate şi a obţinerii tuturor actelor necesare avizării. Cu toate acestea, Guvernul şi Traian Băsescu anunţă comisii speciale de evaluare a proiectului (comisii ilegale deoarece se substituie instituţiilor care au obligaţia legală să efectueze evaluările), iar reprezentanţii RMGC nu fac decât să fredoneze aceleaşi şi aceleaşi poezii..
Mai nou, reprezentanții României la Bruxelles fac lobby pentru RMGC în Parlamentul European. Demnitatea celor care se opun proiectului este terfelită prin nerespectarea drepturilor lor, opinia academicienilor români este ignorată, spiritualitatea este obiect de batjocură iar cei care ar trebui să îi apere luptă împotriva lor. Peste toate acestea, România a devenit ţara în care se înfiinţează ONG-uri care luptă pentru susţinerea unei corporaţii.
Unii spun că pentru câteva dealuri jigarite şi câteva cocioabe, a renunţa la câteva miliarde bune de euro şi la sute de locuri de muncă este o dovadă de imbecilitate şi ipocrizie ecologică, mai ales în timpul crizei economice, din moment ce preţul aurului s-a triplat în ultimii trei ani, deci exploatarea aurului ar fi devenit extrem de rentabilă. Dar pentru cine? Totodată, dealurile jigărite nu sunt chiar de ici, de colo, iar peisajul este parte a patrimoniului cultural, aşa cum spune Convenţia Europeană a peisajului, adoptată la 20 octombrie 2000 la Florenţa şi ratificată de România prin Legea 451 din 2002.
Pana acum tot ce s-a întămplat la Roşia Montană din cauza viitorului proiect nu a fost decât o mostră ruşinoasă de lăcomie, laşitate şi lipsă de respect pentru patrimoniu. Serios, cele două hectare cercetare arheologic şi cele 10 milioane de euro chipurile investite în câteva clădiri de patrimoniu sut pur şi simplu praf în ochi.Şi mai drept, statul a demonstrat o impotenţă caracteristică în tot acest caz. Statul nu a avut şi nu are are ş reurse financiare să facă o astfel de exploatare la nivel tehnologic şi ecologic precum îşi permite o companie privată. A demonstrat asta până acum, din plin. Dar dacă s-ar strădui, poate că ar putea demonstra şi contrariul, chiar cu preţul altor ani pierduţi.
De ce oare statul român nu păstrează pentru ţară resursele strategice – energie, petrol, aur? De ce nu a putut statul să exploateze aurul sau petrolul şi a trebuit să vândă ori să cpncesioneze? Şi mai mult – în ce ţară în care economia duduia până nu demult, exploatarea aurului este nerentabilă? Se va spune că noi nu avem bani. Cu ce suntem diferiţi în acest caz de sârbii care, ajunşi la ananghie, doreau să ne vândă jumătatea lor din Porţile de Fier? Poate cu faptul ca ei ar fi cumpărat-o dacă ar fi fost în locul nostru, pe când noi am dat cu piciorul acestei şanse.
Ce trebuie înţeles este faptul că Roşia Montană este departe de a fi un subiect de importanţă locală. Unii au ajuns î extrema cealaltă – au impus subiectul la CSAT, egagerând atribuţiile instituţiei cu pricina. Dar dacă există o minoritate căreia crede că i se încalcă dreptul la dezvoltare, trebuie amintit că pentru astfel de proiecte, precum este valorificarea resurselor de aur, primează interesul naţional.
Din păcate, aurul (şi banii) reprezintă singura valoare la care unii se raportează. Războiul de la Roşia Montană este unul care trebuie stopat, încheiat într-o formă care să nu supere pe nimeni, (chiar dacă unii vor trebui să se mulţumească cu mai puţin!) înainte de a naşte clone şi în alte părţi, înainte de a fi multiplicat, înainte de a citi curând un titlu precum „Încă un contestatar al proiectului minier de la Roşia Montană a fost ucis”, aşa cum s-a putut citi recent în presa internaţională referitor la moartea prin împuşcare a unei femei care se opunea unui proiect minier în El Salvador. Femeia era însărcinată în opt luni.
Dincolo de firescul necesităţii ca statul roman să deţină o cotă mult mai mare în afacerea RMGC, şi chiar de ar fi rezolvată şi problema cianurilor (redesenarea proiectului în jurul unor exploatări în subteran, nu la suprafaţă, în cariere imense), cineva tot manipulează în toată această poveste. Ori cei din spatele contestatarilor proiectului, ori propovăduitorii acestuia. Ba chiar şi jurnaliştii care, deşi se presupune că sunt imparţiali, rareori îşi însuşesc această calitate. Cazul Roşia Montană este unul tipic de manipulare prin intermediul media, căci majoritatea celor care scriu pe subiect nu fac altceva decât să adune informaţii şi să decidă apoi ce părţi din informaţia adunată vor ajunge la public, în ce ordine vor fi prezentate piesele imensului puzzle şi tot aşa. Este prin definiţie un act de manipulare, chiar dacă actul nu urmăreşte un scop anume şi este făcut din partizanat sincer.
Şi nu e de mirare să se ajungă la situaţia în care putem băga mâna în foc că suntem manipulaţi din moment ce unii nu văd nicio pierdere care să merite atenţia în tocarea a patru munţi, iar alţii, precum membrii Academiei Române, opun unei investiţii de sute de miliarde de euro dezvoltarea de afaceri bazate pe recoltarea plantelor medicinale. S-a ajuns deja prea departe, iar opozanţii proiectului nu ar trebui să se concentreze pe găsirea de soluţii alternative penibile, oricât de argumentate şi avizate le-ar fi motivele pentru care se opun proiectului minier. Este cazul să ne trezim din atitudinea hippie-eco şi să privim adevărul în faţă, aşa cum este: precum s-a născut din aur, Roşia Montană va muri din cauza aurului. Acesta este blestemul Roşiei. Dar trebuie să ne asigurăm că va muri frumos, că-şi va trăi fericită ultimii ani de minerit, trebuie să ne asigurăm că epuizarea zăcământului de aur va lăsa în Roşia Montană o comunitate capabilă să supravieţuiască mult timp după închiderea exploatării, iar asta nu din banii pe care îi va fi primit de la Gabriel Resources. Până în prezent, de la închiderea exploatării miniere în 2006, oamenii din Roşia Montană nu s-au descurcat prea bine la acest capitol, iar Roşia Montană pur şi simplu nu mai are răbdare.
