Rezervaţie sub asediu - Nisipăria Hulubăţ, de la 1910

În partea de nord a municipiului Vaslui, peste drum de Spitalul Judeţean, pe terasa inferioară din versantul drept al râului Vaslui (Vasluieţ), se află una dintre cele nouă rezervaţii naturale din judeţul Vaslui - Rezervaţia Paleontologică “Nisipăria Hulubăţ” - înscrisă ca atare în Legea nr. 5/2000. Din perimetrul iniţial de 2,5 ha, au mai rămas pentru studii şi cercetări numai 670 de metri pătraţi. Cauza: construirea unor case particulare în incinta ariei protejate. Administratorul legal al rezervaţiei este Primăria municipiului Vaslui.

Zona a fost în trecut o nisipărie a cărei exploatare a început în 1890. 20 de ani mai târziu, în 1910, Ion Minulescu (profesor la singurul gimnaziu din Vasluiul acelor timpuri) observa la suprafaţă numeroase resturi fosile. Ulterior, cercetările au evidenţiat faptul că zăcământul fosilifer este unul dintre cele mai bogate în fauna de mamifere fosile din perioada pleistocenului de pe teritoriul României, fiind intens studiat de către oamenii de ştiinţă. Pe baza fosilelor de mamifere găsite aici s-a stabilit că depozitele din această terasă au fost acumulate în perioada pleistocenului superior (denumită şi Würm). Dintre mamiferele caracteristice identificate se pot enumera mamutul (Elephas primigenius), rinocerul tricorn (Rhinoceros trichorhimus), bourul (Bos primigenius) sau bizonul (Bison priscus) etc. Pe lângă fauna fosilă de mamifere se întâlneşte şi o bogată faună de nevertebrate pleistocene.

Graţie acestui zăcământ încă bogat, rezervaţia a fost declarată arie naturală protejată prin Decizia nr. 220/1973 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judeţului Vaslui. Aceasta, dar şi Decizia nr. 129/14.09.1994 a Consiliului Judetean Vaslui şi Legea nr. 5/2000 prevăd pentru rezervaţie o suprafată de 2,5 hectare.

Dacă în panoul informativ montat de Primăria Vaslui se spune că rezervatia are 1,3 ha, în evidenţele Agenţiei pentru Proţectia Mediului (APM) Vaslui sunt doar 0,98 ha, deşi iniţial, la înfiinţare, rezervaţia dispunea de 2,5 hectare. În Planul Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) scrie foarte clar - “Cauza micşorării în timp a suprafeţei rezervaţiei paleontologice «Nisipăria Hulubăţ»: constructia unor case particulare după 1990 pe terenul proprietate”, dar ce e ciudat e tocmai faptul că deşi ia act de reducerea suprafeţei rezervaţiei, APM Vaslui nu a emis nicio autorizaţie în acest sens. Ba mai mult, APM Vaslui nici nu a fost consultată cu privire la subiect şi e şi normal, din moment ce Primăria Vaslui a emis de-a lungul timpului certificate de urbanism în care nu a fost bifată obligaţia de solicitare a unui aviz de mediu. Şi pentru că vorbim de certificate de urbanism, de bună seamă există şi nişte acte de proprietate pe terenul rezervaţiei, fapt ce contravine flagrant art. 5 din Legea 18/1991: “(1) Aparţin domeniului public (...) terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii (...). (2) Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.”.

Alina Lăzărescu, purtător de cuvânt al APM Vaslui, declara anul trecut: “În prezent, rezervaţia are 0,98 hectare şi este îngrădită. Din partea APM Vaslui nu s-au dat aprobări nici pentru micşorarea ei, nici pentru construcţia de case. Obligaţia noastră, a tuturor, este să cunoaştem legislaţia, inclusiv cea de mediu, şi să o respectăm, iar legislaţia nu permite construirea în rezervaţie. În PLAM trebuie să scrie aşa pentru că asta e realitatea. În momentul obţinerii documentelor pentru construire, dacă au aşa ceva, în certificatul de urbanism trebuia bifată - dar nu a fost - şi obţinerea acordului de la mediu. Atunci cei care au construit acolo ar fi ajuns la noi şi automat nu ar fi primit aprobările necesare, iar în consecintă nu ar fi primit nici autorizaţie de construcţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci. APM are rolul de autorizare şi monitorizare, iar Garda Naţională de Mediu este cea care are puterea de a lua măsuri, inclusiv prin amenzi.”.
Nu de aceeaşi părere este şi Cristian Laic, reprezentant al Comisariatului Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu, care a explicat că este vorba de nimic altceva decât o greşeală de exprimare în textul PLAM: “Spaţiul împrejmuit al rezervatiei, cel luat în custodie de primărie, este într-adevăr de 670 de metri pătraţi, dar în jur nu s-a construit nimic pe cele 2,5 hectare, deci rezervaţia se poate extinde oricând.”.

Şi totuşi nu e chiar aşa, căci împrejmuită antropic de case şi gospodării pe trei laturi, rezervaţia, dacă s-ar bucura de o eventuală extindere, aceasta ar putea avea loc doar înspre râul Vaslui.

De-a lungul timpului, Primăria Vaslui a emis certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie într-o rezervaţie naturală, totul cu concursul Comisiei de Aplicare a Legii Fondului Funciar.

În prezent, lista numelor proprietarilor de case în rezervaţie începe cu Gheorghe Ciobanu, care locuieşte la adresa Aleea Hulubăt, nr. 1. La nr. 3 al străzii din rezervaţie îl găsim pe directorul Grupului Şcolar Industrial “Ştefan Procopiu”, Romel Vicol - cunoscut ca un apropiat al fostului primar Victor Cristea (în prezent deputat PSD de Vaslui). La nr. 5 - un alt nume greu din oraş: Gheorghe Cârjă, fost inspector general al ISJ Vaslui şi fost director al centrului teritorial pentru învăţământ la distanţă din Vaslui al Universităţii “Spiru Haret”. La nr. 7 - Daniela Roxana Pintiliasa - procuror, la nr. 9 - Ludovic Bordeianu, iar la nr. 11 - Ioan Mărăndescu. Aceştia sunt marii proprietari ai rezervaţiei “Nisipăria Hulubăt”, devenită acum zonă de locuit!

Primii şi ultimii care au bătut la uşa APM pentru un aviz de construcţie au fost cei de la Goscom Vaslui (societatea de salubritate a Consiliului Local Vaslui). “Suntem duşmani ai rezervaţiei, recunoaştem!”, cam aşa ar trebui să sune declaraţia omuleţilor de la Goscom, care au înaintat APM la pe 14 martie 2008 o cerere pentru amenajarea de adăposturi destinate câinilor comunitari chiar pe suprafaţa şi aşa redusă a rezervaţiei.

Răspunsul celor de la APM a venit pe 20 martie 2008 şi a fost cât se poate de normal: măi, oameni buni, facem o şedinţă a Consiliului de Analiză Tehnică. Nu de alta, dar (şi abia acum cităm): “Proiectul se află situat în Rezervaţia Paleontologică Nisipăria Hulubăţ, rezervaţie declarată ca arie naturală protejată (...) şi prin realizarea acestui proiect va fi afectat semnificativ acest sit.”.

Răspunsul oferit băieţilor de la Goscom a fost completat cu actele care le sunt totuşi necesare, dacă ţin ei neapărat să treacă peste sentimentul neplăcut de jenă care ar trebui să le fie stârnit numai la gândul că s-ar apuca de construit într-o rezervaţie. Li s-a cerut aşa: avizul Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, conform OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului, respectiv avizul administratorului rezervaţiei paleontologice “Nisipăria Hulubăţ”, conform OUG nr. 57/2007. Acum, băgăm mâna în foc că ar obţine avizul de la “administratorul rezervaţiei”, dar sperăm ca cererea Goscom să se împiedice pe scările Academiei Române.

Conform directivelor europene, rezervaţia nu se mai află în stare de conservare favorabilă pe cele 2,5 hectare pe motiv de vile contruite pe mai bine de 97% din suprafaţa rezervaţiei. Pe lângă acest aspect, administratorul legal trebuia să asigure şi o zonă tampon, care ar fi avut rol de protecţie. Doar vorbe, căci, pe parcursul timpului, factorul antropic şi-a făcut simţită prezenţa opulentă, astfel că momentan toate eforturile se concentrează pe o cât mai bună conservare a stării de fapt. Agenţia pentru Protecţia Mediului se ocupă de cartarea rezervaţiei, dar şi de efectuarea de observaţii periodice. La una dintre acestea (mai 2008) s-a constatat, privitor la starea de conservare a rezervaţiei, că aceasta este împrejmuită, că este prevăzută cu un panou informativ, precum şi că “starea generală a rezervaţiei este bună, înregistrându-se un progres în gestionarea deşeurilor generate de activităţile antropice învecinate.”. Între timp Uniunea Europeană finanţează cu fonduri PHARE proiecte ce prevăd creşterea nivelului de informare a populaţiei privind problematica conservării rezervaţiilor, dar nimeni nu ridică problema furtului din terenul rezervaţiei.

Cu toate că în Planul Local de Acţiune pentru Mediu elaborat de APM Vaslui suprafaţa rezervaţiei este considerată a fi de 670 m2, iar la cele mai recente monitorizări ale APM Vaslui aceeaşi rezervaţie a fost notată cu 0,98 hectare, pe panoul informativ de la faţa locului suprafaţa este trecută la 1,3 ha. Urmare a insistenţei APM Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui realizează împrejmuirea rezervaţiei abia în toamna anului 2007.

Un panou informativ plasat departe de rezervaţie face cunoscută publicului importanţa rezervaţiei, prin speciile descoperite aici, dar şi prin restricţiile care se impun: distrugerea, perturbarea sau alterarea terenului, solului şi vegetaţiei din cadrul rezervaţiei paleontologice, colectarea rocilor şi fosilelor, distrugerea şi deteriorarea panourilor, indicatoarelor, marcajelor, diferitelor construcţii şi amenajări, poluarea cu orice resturi menajere, hârtii, ambalaje, camparea şi aprinderea focului şi intrarea în perimetrul rezervaţiei fără acordul scris al administratorului (Primăria Vaslui). Când am fost noi acolo, am încălcat ultima restricţie, dar a fost în scop nobil: am vrut să alungăm vacile care păşteau în interiorul rezervaţiei. Nu am avut succes, astfel că doar am făcut nişte fotografii, iar chiştocul ţigării pe care am fumat-o l-am purtat în mână până la coşul de gunoi din staţia de autobuz.

Cum arată totuşi această rezervaţie înghesuită? La faţa locului, spaţiul rezervaţiei, deşi împrejmuit când de gardul primăriei, când de gardul unor gospodării, este bucuria câtorva văcuţe care pasc fericite printre scaieţi. Mai jos de suprafaţa decopertată a fostei nisipării, forme născute din cofraje de beton îşi cască banalitatea peste versant. Ici - colo, un pet, două, trei, le-am pierdut numărul. La fel şi în cazul pungilor de plastic aduse cel mai probabil de vânt. După câteva fotografii, am vorbit cu un “vecin de rezervaţie”. Ştie lângă ce locuieşte şi povesteşte că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar pe locul unde este acum rezervaţia, erau executaţi detinuţii judecaţi la Tribunalul Militar care funcţiona într-una dintre clădirile secţiei TBC a Spitalului Judeţean. Gazdă execuţiilor de atunci, vacilor şi gunoaielor acum şi probabil a câinilor comunitari în viitor (mai există totuşi speranţe), Rezervaţia Paleontologică “Nisipăria Hulubăt” reprezintă încă un exemplu de indiferenţă din partea oamenilor şi a autoritătilor faţă de natură, după modelul “abyssus abyssum invocat”.

Rezervaţia paleontologică de pe teritoriul municipiului Vaslui este nominalizată şi în tratatul Academiei de Biologie, Stratigrafie şi Paleontologie, considerată - prin importanţa ei ştiinţifică - una din cele mai semnificative pentru studiului Pleistocenului, prezentând fosilele unei faune bogate, contemporană celei mai recente glaciaţiuni din Europa.

Amplasamentul iniţial, cunoscut sub denumirea de “Nisipăria Hulubăţ”, în suprafată de 3,75 hectare, se afla în imediata apropiere a spitalului TBC, cu lungimea de 250 de metri, paralelă cu şoseaua Vaslui - Iasi, şi lăţimea de 150 de metri măsuraţi perpendicular pe axa şoselei, până la lunca râului Vasluieţ. Exact acest amplasament este stabilit prin Decizia nr. 220/10 mai 1973 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Vaslui.

Extinderea municipiului Vaslui, cu puţin ajutor din partea primăriei, a inclus practic rezervaţia în zona de construcţii, atacând-o pe toate laturile, deşi în Decizia 220, la paragraful “b” se specifică faptul că executarea de săpături şi construcţii în perimetrul ocrotit este interzisă, rezervaţia reprezentând un bun din patrimoniul naţional.

Chiar înainte de revoluţie însă, într-un act de verificare din partea Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui, fostul director al instituţiei muzeale - Constantin Popescu, semnala că zona “Nisipăria Hulubăţ” este plantată cu arbori fructiferi, salcâmi, lucernă, cu mentiunea că “în această porţiune se găseşte şi o parte a gospodăriei anexe aparţinând Spitalului Judeţean Vaslui”. Utopic, Constantin Popescu recomanda: “în cazul înfiinţării unei grădini botanice, se poate amenaja un spaţiu unde se vor expune resturi de fosile din această rezervaţie care să sporească autenticitatea şi valoarea ştiinţifică şi educativă a locului”. Din păcate, n-a fost să fie căci nimeni nu a băgat în seamă posibilitatea descrisă de Constantin Popescu.

Imediat după revoluţie, Primăria Vaslui a dat autorizaţii de construcţie în teritoriul rezervaţiei. Semnalând dezastrul, Agenţia pentru Supravegherea şi Protecţia Mediului Vaslui (asa cum se numea atunci), trimite pe 8 august 1991 o înştiinţare către primărie. Directorul de pe atunci al instituţiei, Constantin Toma, care ar fi trebuit să se ocupe de protectia rezervaţiei asa cum era ea la înfiinţare, comite o mare greşeală: “Deoarece s-au acordat autorizaţii de construcţie pe o parte din terenul rezervaţiei, propunem ca o parte din teritoriul acesteia să se extindă pe lungimea ei până la 300 de metri (...) iar ca lăţime să se respecte cei 150 de metri înspre Moara Grecilor”.

Asadar, cei care îşi construiseră deja case trebuie să fi stat liniştiţi, chiar dacă au ocupaseră rezervaţia!
Constantin Toma mai recomandă de asemenea ca Primăria Vaslui să atenţioneze în scris pe cei care şi-au construit case să nu îşi extindă suprafaţa de teren acordată, ca şi cum am fi trăit în junglă, fiecare putând să-şi ocupe ori să-şi mărească terenul după bunul plac.

Pe 19 septembire 1991, Toma dobândeşte un ton mai apropiat de cel pe care situaţia l-ar fi solicitat. Tot către Primăria Vaslui trimite următoarele rânduri: “Revenim la adresa noastră nr.1100/ 08.08.1991, solicitându-vă în mod deosebit să nu acordaţi autorizaţii de construcţie în perimetrul rezervaţiei «Nisipăria Hulubăţ»“.
Nicăieri însă nu există constatări oficiale cu privire la fosilele sau scheletele umane (v. execuţiile din 1940) descoperite în timpul săpăturilor la fundaţiile caselor, deşi martori oculari au fost auziţi povestind ulterior despre rămăşiţele găsite în timp ce lucrau acolo.

Pe 3 ianuarie 1992, începând munca pentru noul an, ministrul de pe atunci din Ministerul Mediului, Marcian Bleahu, anunţă Agentia pentru Supravegherea şi Protecţia Mediului Vaslui, dar şi Prefectura Vaslui, de noul act normativ privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, în speţă Hotărârea Guvernului nr.834/14.12.1991, publicată în Monitorul Oficial nr.259/20.12.1991.

Marcian Bleahu atenţionează astfel că excepţia de la articolul 1 al actului normativ menţionat o constituie cea de la articolul 3: “prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în conditiile legii, fac parte din domeniul public” - era vorba acolo despre atribuirea terenurilor din patrimoniul statului ori administraţiilor locale către cel al societătilor.

Ministrul se foloseşte astfel de toate legile în vigoare pe atunci pentru a-i face pe cei de la Primăria Vaslui să înţeleagă că încalcă legea emiţând autorizaţii de construcţie în rezervaţie, amintind de Legea fondului funciar nr.18/1991, care zice aşa: “apartin domeniului public (...) terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii (...)”.

Apoi, ministrul spune foarte clar că în cazul în care în judeţ există terenuri din categoria celor menţionate, acestea nu fac parte din categoria celor expres prevăzute în art. 1, aplicându-se prevederile din art. 3 al H.G. nr. 834/1991. În consecinţă, spune mai departe Marcian Bleahu, terenurilor care prin acte normative au statutul de rezervaţii naturale, nu li se poate schimba destinaţia.

Următorul act din dosarul rezervaţiei de la Nisipăria Hulubăţ este stupefiant: înştiinţat de prefect despre scrisoarea lui Marcian Bleahu, Constantin Toma, directorul Agenţiei pentru Protecţia şi Supravegherea Mediului nu înţelege prin aceasta atenţionarea cu privire la casele construite acolo, ci formularea următorului text, înaintat în 25 februarie 1992 către Spitalul Judeţean Vaslui: “În ziarul «Adevărul» a fost publicat un anunţ privind închirierea gospodăriei anexe situată în imediata apropiere a spitalului. Vă aducem la cunostinţă că gospodăria anexă trebuie desfiinţată deoarece este amplasată pe teritoriul Rezervaţiei Nisipăria Hulubăţ. În aceste condiţii, luaţi măsurile care se impun în vederea anulării licitaţiei şi desfiinţarea gospodăriei anexe a spitalului.”. Aşadar casele proaspăt construite în rezervaţie nu ridicau probleme de încălcare a legii.

Pe 6 august 1992, cu toate că în adresele anterioare dovedea cunoaşterea amplasamentului rezervaţiei, precum şi faptul că acolo deja se construise, Toma se dovedeşte a fi un adevărat jongler, când solicită sprijin din partea Filialei Iaşi a Academiei Române pentru delimitarea suprafeţei rezervaţiei. În aceeaşi zi, Liviu Ionesei, profesor academician, transmite un mesaj clar Primăriei Vaslui, aşa cum reiese din adresa înaintată municipalităţii de la Agenţia pentru Supravegherea şi Protecţia Mediului Vaslui: “Domnul profesor a precizat ca zona să nu fie atribuită persoanelor particulare pentru teren arabil sau pentru alte lucrări (construcţii)”.

Un răspuns oficial din partea Academiei Române, Filiala Iaşi, vine însă abia pe 18 noiembrie 1992, când se stabileau detaliile privitoare la vizita ce urma să aibă loc pentru delimitarea suprafeţei rezervaţiei. Din partea primăriei, în urma unei adrese asemănătoare, a fost desemnat inginerul Vasile Miclăuş. Totuşi, cu două luni mai devreme, Liviu Ionesei, ajuns la faţa locului, constată că nu poate delimita rezervaţia, dar şi că cele şase case erau deja construite, propunând astfel delimitarea unei noi suprefeţe pentru rezervaţie şi mentionând că “acest lucru nu absolvă de răspundere pe cei care au încălcat statutul stabilit prin Decizia nr.220/1973 privind înfiintarea rezervaţiei Hulubăţ - Vaslui”.

Conform propunerii sale, rezervaţia ar fi urmat să cuprindă două sectoare - unul suprapus pe ce a mai rămas din fosta rezervaţie şi altul pe terasă, la sud, peste Aleea Hulubăţ. Însă delimitarea unei noi suprafeţe pentru rezervaţie nu a mai avut loc niciodată, Primăria Vaslui, drept administrator al rezervaţiei, ignorând orice reglementare de mediu şi dând avize de construcţie în stânga şi-n dreapta.

Sărim un an în care nu s-a mai întâmplat nimic şi ajungem în 1994, când noua Agenţie pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui, condusă de Constantin Dorobăţ, expune un material Primăriei Vaslui, prin care se solicita, la 17 februarie, urgentarea măsurilor propuse de Filiala Iaşi a Academiei Române, şi anume stoparea emiterii autorizaţiilor de construcţie în zonă până la delimitarea unui nou perimetru şi luarea măsurilor care se impun pentru protejarea suprafeţei rămase disponibilă pentru rezervaţie.

Această adresă a rămas de-a pururi fără răspuns din partea Primăriei Vaslui, care a ignorat în continuare toate instituţiile care-i solicitau implicare în rezolvarea problemei. Nimic nu s-a mai întâmplat până pe 20 august 1996, când Constantin Dorobăţ trimite către primărie o nouă adresă: “Prin prezenta vă aducem la cunostinţă că măsurile de conservare a spaţiului rămas liber de construcţii aferent rezervaţiei fosilifere Nisipăria Hulubăţ, transmise prin adresa nr. 309 din 17.02.1994, nu au fost materializate până în prezent. Faţă de această situaţie, considerăm necesar să actionaţi în consecinţă, prin impulsionarea compartimentelor de resort”. Şi această adresă a rămas fără răspuns din partea primăriei conduse pe atunci de Victor Cristea (actual deputat PSD de Vaslui).
Studiind actele din dosarul rezervaţiei, se poate observa cum situaţia a rămas neschimbată până în prezent. Doar câte o adresă mai rătăcea când şi când între instituţii, ca de exemplu pe 30 ianuarie 2004. Încă primarul Victor Cristea era înşiinţat în mod direct şi personal de către APM Vaslui despre situaţia creată la rezervaţie şi i se solicita un punct de vedere. Constantin Dorobăţ avertiza atunci asupra pericolului la care este supusă rezervaţia, omiţând casele, dar amintind de un anume Răileanu care ridicase construcţii gospodăreşti în zonă şi care efectuase săpături pentru a extrage nisip şi lut din perimetrul rezervaţiei.
Este pentru prima oară când primăria răspunde! Se întâmplă la 8 februarie 2004, când, drept răspuns la adresa din 30 ianuarie, primăria anunţă că acel Răileanu a fost evacuat din perimetrul ocupat abuziv. Au trecut însă până atunci 13 ani, calculând din 1991, în care primăria nu a luat atitudine în acest caz, 13 ani în care cei care au ocupat abuziv rezervaţia prin casele construite acolo nu au fost deranjaţi. Şi nu au fost deranjaţi nici până acum.

La 13 februarie 2004 însă, primăriei i se solicită din partea APM Vaslui întocmirea Planului de management al ariei naturale protejate cu termen până la 1 martie în acelaşi an, în conformitate cu OUG nr. 236/2000, aprobată prin Legea nr. 426/ 18.07.2001. Aceeaşi solicitare este susţinută şi reglementată şi de Ordinul nr.850/27.10.2003 privind procedura de încredinţare spre administrare sau în custodie a ariilor naturale protejate. Planul solicitat este întocmit de primărie abia în 2006, dar nu primeşte avizul Academiei Române, funcţionarii Primăriei Vaslui dovedindu-se incapabili să protejeze măcar în scris o rezervaţie.

Culmea tupeului este atinsă atunci când primăria solicită aviz de mediu pentru construirea în rezervaţie a unui adăpost de câini comunitari. Nu primeşte însă aviz favorabil de la mediu, mai ales că s-a descoperit, în urma unei vizite în teritoriu, că s-a extras nisip din rezervatie pentru amenajarea drumului de acces la cele şase vile contruite ilegal. Mai mult, s-a constatat că primăria nici măcar nu a respectat planul de management înaintat în 2006.

APM expune într-o scrisoare, pe care o trimite Academiei Române, motivaţia deciziei de a nu elibera aviz de mediu fără acord din partea Comisiei Naţionale pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, iar Dan Munteanu, preşedinte al respectivei comisii, în replică, spune că se vor avea în vedere cele menţionate în momentul în care se va solicita avizarea investiţiei.

După 20 ani însă, după zeci de pagini de adrese, schiţe, constatări, rezervaţia ajunge de la o suprafată de 25.000 m2 la numai 670 m2.
Niciodată Primăria Vaslui nu a putut explica modul în care s-au dat cele şase avize de construcţie în rezervaţie, şi nici modul în care suprafaţa rezervatiei s-a diminuat sistematic. Întrebaţi despre toate acestea printr-o adresă oficială, cei de la primărie, în loc să ofere un răspuns, au preferat să încalce încă o lege, neacordând vreun răspuns celor expuse.

Pentru că o rezervaţie naturală este o treabă serioasă, cu atât mai mult construirea în perimetrul Rezervaţiei Naturale “Nisipăria Hulubăţ”, am sesizat Primăria Municipiului Vaslui în privinta situaţiei acestei arii protejate aflate în colaps teritorial, sub fundaţii de case mari.

Într-o primă adresă îi rugam pe cei în măsură să clarifice situaţia suprafeţei rezervaţiei să ne explice cum se întâmplă că în datele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui rezervaţia are o suprafaţă de 670 m2, la Comisariatul Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu rezervaţia se bucură de 0,98 ha, pe panoul de la faţa locului (montat de primărie) e vorba de 1,13 hectare, iar la înfiinţare, în 1973, rezervaţia avea 2,5 hectare!?

Aceste jonglerii cu cifre ascund de fapt nişte inginerii cu terenuri pentru case de care beneficiază în prezent nume importante din urbe.
Ca dovadă că primăria din Vaslui nu dă doi bani pe protecţia mediului, am primit un singur răspuns de la primărie, halucinant prin răspunsul sec, aproape în sictir şi total dispret faţă de interesul manifestat în legătură cu problema rezervaţiei “Nisipăria Hulubăţ”. În prima adresă întrebam de asemenea şi despre eventualele avize necesar a fi obtinute de la Academia Română în vederea modificării suprafeţei rezervaţiei naturale din Vaslui. Ni s-a răspuns în trei puncte si doi peri. Pentru început cităm: “din măsurătorile efectuate cu aparatul topometric suprafaţa actuală a Rezervaţiei Paleontologice «Nisipăria Hulubăţ» este de 23.897,39 metri pătraţi”. Totuşi nu se spune cine anume a efectuat aceste măsurători şi când.

Mai departe, zeflemeaua este ridicată la rang academic, când răspunsul continuă la punctul următor: “De altfel, în «Raport asupra rezervatiei geologice Hulubăt Vaslui» întocmit de prof. dr. Liviu Ionesi, membru al Academiei Române, suprafaţa consemnată este de 2 - 2,5 hectare”. Nesimţirea este mare, căci noul primar – Vasile Pavăl (tot PSD), împreună cu secretarul şi inginerul Valeriu Bogos, aruncă în cârca unui raport din 1992 o situatie de fapt inexistentă.
Să o luăm pe rând însă, căci trebuie să parcurgem din nou pagini din raport. Mai întâi: acel raport a fost întocmit în 1992 la solicitarea Agenţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Mediului Vaslui, iar la 20 iulie 1992 Liviu Ionesi a constatat că agenţia de la acea vreme nu deţinea anexa 5 la Decizia 220 din octombrie 1973, prin care a fost constituită rezervaţia, cum nici primăria nu deţinea acea anexă, consemnând (atenţie!): “lucru greu de crezut”, tocmai dată fiind apariţia încă de la acea vreme a construcţiilor în perimetrul rezervaţiei. Ceea ce se constituie ca o tentativă de ştergere a urmelor, la drept vorbind.
Dacă vorbim la stâng, căci stânga era la putere şi atunci în oraş, Liviu Ionesi subliniază mai departe în acelaşi raport că “dacă s-au dat autorizaţii de construcţie în spaţiul ocrotit, este regretabil”. Mai departe, nicăieri în raport Liviu Ionesi nu precizează o suprafaţă a rezervaţiei, ci doar că în perimetrul cunoscut anterior “s-a construit” şi vine de aceea propuneri de “delimitarea unui nou perimetru ocrotit, lucru care nu absolvă de răspundere pe cei care au încălcat statutul stabilit prin Decizia nr. 220/10 - 1973”. Propunerile de delimitare a unui nou perimetru urmau, în viziunea lui Ionesi, să ofere rezervaţiei o suprafată de 15-18.000 de metri pătraţi (deci 1,5 – 1,8 ha), lucru care nu s-a întâmplat nici până azi, pentru că nicicând reprezentanţii primăriei nu au obţinut avizul Academiei Române pentru modificarea suprafeţei rezervatiei. În încheiere, Liviu Ionesi punctează clar că “sugestiile (propunerile pentru o nouă delimitare - n.r.) nu pot suplini un act legal”. Am epuizat astfel şi al doilea punct al răspunsului celor de la primărie.

Ajungem la cel de-al al treilea punct, unde cei primarul secretarul şi inginerul şutează puternic cu stângul în dreptul nostru la a avea o rezervaţie protejată. Cu toate că, aşa cum am citat din acelasi raport (prost interpretat de cei de la primărie), în rezervaţie s-a construit, Vasile Pavăl, Valeriu Bogos şi Gheorghe Vrăjitor mint cu seninătate prin semnăturile înşirate pe adresă mai jos de locul în care scrie, cităm - “pe suprafaţa mai sus amintită nu sunt construcţii”.
Din păcate, nici Garda Naţională de Mediu, prin Comisariatul Judeţean Vaslui, nici Primăria Municipiului Vaslui nu recunosc evidentul (construcţia de vile în perimetrul rezervaţiei) şi se acoperă reciproc. Pentru clarificarea situaţiei, am cerut la Primăria Vaslui detalii referitoare la modul în care s-au emis autorizatii de construcţie pentru cele şase vile, dar şi cu privire la punerea în posesie a terenului rezervaţiei. Din două adrese s-au căznit să răspundă doar primeia, dar şi atunci au călcat pe bec, oferind informaţii false în acte oficiale.

Revenirea prin cea de-a doua adresă, în care am demontat fiecare punct al poziţiei luate de primărie în acest caz, a aşteptat mult şi bine un răspuns, dar se pare că încălcarea Legii 544 referitoare la informaţiile de interes public este o practică obişnuită la Primăria Vaslui. Însă date fiind funcţiile locatarilor de lux ai rezervaţiei, parte din tăcerea primăriei se explică.

Între timp, Cristian Laic, de la Garda de Mediu, a încercat să ne convingă că nu există nicio casă în rezervaţie, dar ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat: la un moment-dat, Cristian Laic a fost convins că ce spunem noi e pe bune, dar nimeni nu a fluierat, căci arbitrul care ar trebui să fie Garda de Mediu nu a fost interesat de o întâlnire între reprezentanţi ai primăriei, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii de Mediu, ai Prefecturii şi ai reprezentanţilor mass-media şi ONG-urilor pentru a clarifica odată pentru totdeauna misterul unor hectare protejate pe care s-au construit şase vile.