Portile de fier sansa Romaniei
Supra: Sârbii au vrut să ne vândă ieftin jumătatea lor din Porţile de Fier
Am spus pas unui câştig strategic
Sârbii erau dispuşi să ne vândă în urmă cu doi ani jumătatea lor din Porţile de Fier, dar factorii de decizie români nu au fost interesaţi. Deşi hidroenergia este cea mai ieftină sursă de curent electric din România, ţara noastră a irosit astfel o şansă economică de a dispune de încă două unităţi hidroelectrice de 1.330 de MW, precum şi una strategică, în condiţiile în care întreg ansamblu hidroenergetic de pe Dunăre ar fi revenit statului român, ceea ce i-ar fi oferit o poziţie importantă pe piaţa regională de energie. Tranzacţia nu a fost dusă la capăt din motive tipic româneşti: discuţiile au fost suspendate când guvernul român a decis să înfiinţeze, în schimb, două noi companii care includ termocentrale şi mine cu pierderi imense. Aşadar nu numai că statul nu a intrat într-o afacere cu siguranţă profitabilă, dar a ales susţinerea cu prioritate a găurilor negre din industria energetică.
Mihai Tufă
În 2008, România a avut şansa să deţină în totalitate Poţile de Fier – cel mai mare sistem hidroenergetic de pe Dunăre, atunci când statul sârb trecea printr-o criză economică profundă şi avea nevoie urgentă de lichidităţi. Din cauză că firmele din Occident nu riscau să investească în ţara vecină, sârbii şi-au îndreptat atenţia către România în încercarea de a obţine lichidităţile necesare. Au făcut astfel o propunere concretă, dezvăluită recent de Teodor Atanasiu, fost preşedinte al AVAS.
Potrivit lui Atanasiu, sârbii aveau un motiv foarte
întemeiat în decizia de a vinde, oferind părţii române variante de plată: fie exclusiv cash, fie o parte cash, iar restul în energie gratuită pe o perioadă de până la cinci ani de la efectuarea tranzacţiei. În otice caz, după cum a afirmat Atanasiu, sârbii ar fi preferat varianta cash.
În paralel cu discuţiile care au avut loc pe tema achiziţionării părţii sârbeşti a Porţilor de Fier, Corneliu Stan – fostul director Electrica S.A. şi Gabriel Dumitraşcu au fost mandataţi să poarte dialoguri cu oficialii sârbi privind posibile investiţii româneşti în infrastrucutura energetică a ţării vecine. Aceste discuţii au fost confirmate de Corneliu Stan, care a precizat pentru că au existat mai multe deplasări la Belgrad. Acesta arată că discuţiile merseseră puţin mai departe de faza de tatonări. Electrica, societatea care ar fi trebui să preia Hidroelectrica şi complexurile energetice Rovinari şi Turceni, era în discuţii cu compania din Serbia care administrează hidrocentralele pentru a participa la procesul de privatizare a părţii sârbeşti din hidrocentrala Porţile de Fier I.
În ciuda interesului arătat de ambele părţi, discuţiile au încetat brusc pentru că în România rezultatul alegerilor parlamentare a avut ca efect schimbarea guvernului, iar ceea ce se dorea a fi un campion energetic nu s-a mai înfiinţat. Deşi partea sârbă încă ar putea fi interesată, nimeni dintre reprezentanţii părţii române nu s-a mai interesat de posibilitatea efectuării profitabilei tranzacţii.
Dan Ioan Popescu, fost ministru al industriei şi resurselor, a evaluat jumătatea românească a Porţilor de Fier la peste un miliard de euro. Totodată, cele şase hidroagregate de pe partea sârbească, nefiind modernizate, sunt evaluate la mai puţin de un miliard de euro.
De ce nu a cumpărat statul român?
Potrivit lui Atanasiu, premierul Emil Boc poartă vina ratării acestei afaceri, despre care a spus că a considerat că e inutil să faci o companie integrată vertical. Constituirea unei companii energetice integrate vertical prin preluarea de către statul român a părţii sârbe a Porţilor de Fier a mers de fapt până în faza finală: “Mai era nevoie doar de ultimul aviz din partea Consiliului Concurenţei, însă proaspat instituit, Guvernul Boc 1 a considerat că este «o inepţie» finalizarea afacerii, dar este convis de utilitatea creării a două companii energetice” a declarat mai apoi Teodor Atanasiu. “Era pentru prima dată când statul român putea să aibă o companie importantă pe plan regional. Au fost multe oferte, una din cele mai tentante a fost cea cu Portile de Fier, acolo nu se mai făcuseră investiţii, sârbii aveau nevoie de sume considerabile, veneau după ani de războaie, aveau nevoie de investitori”, a mai adăugat Atanasiu.
Ce afacere am ratat?
Porţile de Fier I şi II au un rol strategic în ţară fiind principalul reglator de sistem. Astfel, în perioadele de penurie de electricitate, grupurile intră în funcţiune pentru siguranţa energetică a ţării.
Hidrocentrala Porţile de Fier I are 2160 MW putere instalată şi este cel mai mare complex de acest tip de pe Dunăre. În aval mai există şi Porţile de Fier II cu o putere de 500 MW. Cele două unităţi sunt exploatate în mod egal de statul român şi de cel sârb. Anul trecut, cei 1330 de MW româneşti au produs 43% din întreaga producţie Hidroelectrica şi circa 14% din energia electrică necesară întregii ţări. Spre comparaţie, cele două reactoare nucleare (cu o putere netă totală de 1306 MW, deci mai puţin decât jumătate din complexul Porţile de Fier) de la Cernavodă furnizează 18 % din necesarul energetic al ţării, având un randament mai bun, dar şi un preţ pe măsură. În următorii ani, România va investi circa patru miliarde de euro în construcţia a alte două reactoare nucleare la Cernavodă, cu o putere instalată de 1.412 MW.
Un calcul simplu arată că prin achiziţie (sub un miliard de euro) şi tehnologizare (să spunem că ar fi fost vorba de încă un miliard de euro), complexul Porţile de Fier ar fi putut asigura 28 % din necesarul de energie al României, iar asta la un cost foarte redus, preţul unui kw/h obţinut folosind hidroenergia fiind chiar şi de trei ori mai mic decât preţul mediu naţional al unui kw/h. Mai mult, energia hidro este nepoluantă, iar hidrocentralele au capacitatea de a fi pornite în doar câteva minute. Odată cu achiziţia părţii sârbeşti a hidrocentralei de la Porţile de Fier, în sistemul energetic românesc ar fi intrat mai multă, energie ieftină, eventuala achiziţionare presupunând probabil şi o ieftinire a preţului unui kw/h la consumatorul casnic român.
